|
Etapa a X-a, vineri, 5 noiembrie 2004-11-12
Egal cu o pretendentă la promovare
Mureşul Luduş - Tractorul Braşov 1-1 (0-0)
Meciul cu fosta divizionară B din Braşov se anunţa de la bun început a fi unul dificil. Oaspeţii au confirmat statutul lor de pretendentă autorizată la promovare, apărându-se calm, grupat, şi contraatacând periculos de câte ori au avut ocazia. Chiar şi aşa, însă, meciul a fost dominat de la cap la coadă de Mureşul. Fotbaliştii noştri au făcut risipă de energie, au alergat enorm de mult şi au fost pe punctul de a-i învinge pe valoroşii lor adversari. Scorul a fost deschis de Doru Rotar, în minutul 47, cu un şut de generic. În continuare, însă, Mureşul a ratat exasperant, de mai multe ori, situaţii clare de gol. Iar spre final, în loc să fie 2 sau 3 la zero, s-a făcut 1-1, Vasilache speculând, în minutul 82, o eroare colectivă a apărării noastre. Deşi în ultimele minute Mureşul a atacat furibund, cu fundaşii dincolo de jumătatea terenului, defensiva braşoveană a reuşit să reziste până la final, ajutata serios si de arbitrul de centru, care a fluierat numai pentru brasoveni orice contact fizic intre jucatori.
Mureşul: Gânj – Szabo, Biro, Kiss, Bica – Stoica, Gorgan, Simion, Rotar – Zovany, Tescariu.
Au mai jucat: Cipăian, Făgăraş şi Stângă.
Celelalte rezultate ale etapei:
FOREX Braşov - ASA Tg. Mureş 0-0
CHIMICA Tîrnăveni - TRANSKURIER Sf. Gheorghe 2-0
Olteanu (35), Balea (88)
CS KSE Tîrgu Secuiesc - CS Predeal 1-4
Orban (37) / Bocioacă (22), Dobre (56), Chirciu (80), Popa (83)
MOBILA Sovata - UNIREA Ungheni 2-1
Radu (43), S. Popescu (70) / Boitoş (78 - pen)
AVÎNTUL Reghin - MANTRAX Bod 1-0
Cireaşă (61 - autogol)
GAZ METAN Tg. Mureş - NITRAMONIA Făgăraş 3-1
Suciu (33, 42), Crăciun (81 pen) / Bîrsan (6)
Pe primul loc rămâne Gaz Metan Târgu Mureş, cu 21 de puncte, urmat de Chimica Târnăveni, cu 19 puncte, Tractorul Braşov şi Forex Braşov, ambele cu câte 17 puncte. Mureşul ocupă în continuare locul 12, cu 11 puncte.
|
|
|
|
|
Link-uri
Gardianul
Evenimentul Zilei
Ziua
Argeşul
ALBA
Cuvantul liber
24 ore muresene
Zi de zi
Ziarul de Mures |
|
|
|
|
|
|
|
|
Autorul informaţiilor cuprinse în acest website:
Sorin SIMION
Website realizat şi întreţinut de Valentin ENACHE
(mail - website)
folosind aplicaţii licenţiate GNU-Open Source
Fotografii realizate
de Ionel IANCU
(mail - website) |
|
|
|
|
|